|
Isus Khristos - PSIHOTIC
don_juan2ro
Sadismul nu era necunoscut lui Christos. a. Deși amănunte despre copilăria sa nu se cunosc, totuși există un singur episod care ne poate dezvălui multe despre personalitatea „eroului” creștinilor. La vârsta de 12 ani când el a fost cu părinții la Ierusalim, a fugit de lângă ei și a stat‚ ascuns trei zile, timp în care mama lui l-a căutat cu disperare părintească. Când a fost găst într-un final în Templul de la Ierusalim, mama sa l-a întrebat de ce le-a făcut un asemenea lucru, căci ea și Iosif și-au făcut griji mari pentru el. La care, copilul le răspunde că ei trebuiau să știe că se află în cele ale tatălui său (Luca 2.49). La un asemenea comportament nefiresc și răspuns răutăcios în care copilul nu manifestă nici un semn de părere de rău pentru suferința mamei și al celui ce-i purta de grijă, un psiholog imediat poate trage concluzia: copilul manifestă complexul Oedip. Astfel de manifestări sugerează o boală psihică la copii aflată în fază incipientă. b. Un alt eveniment ce a avut loc la maturitate, dezvăluie sadismul latent al personajului biblic, întămplare petrecută în casa unui fariseu care l-a invitat pe Christos la cină. Acesta din urmă dă dovadă de lipsa de respect pentru legea evreiască: nu se spală pe mâini înainte de masă. Iar apoi începe prin a-și insulta gazda (fariseul) în mod grosolan, atacându-i nu numai pe meseni, ci și credința lor, obiceiurile și intraga cultură mozaică (Luca 11.37-52). Orice om decent și în depline facultăți mintale, nu s-ar comporta într-o asemenea manieră cu cel ce l-a invitat la el acasă, la masa lui. (episodul acesta i-a justificat pe creștini de-alungul secolelor să-i umilească pe evrei) Ambele episoade arată cruzimea ascunsă și narcisismul lui Isus, ele conferindu-i o imagine de om cu încredere în sine, integru și sfânt fără păcate – iar acestea au condus masele needucate la credința că acesta e profet, mesia sau chiar zeu. Isus Christos – un om predispus la violență a. Probabil cel mai cunoscut act de violență al „mântuitorului creștinilor” este acela când a vandalizat templul din Ierusalim, dărâmând tarabele negustorilor de acolo. (Ioan 2.15) Iată un Christos egosit și impulsiv, care nu s-a gândit la faptul că probabil acei oameni își câștigau pâinea de zi cu zi cu taraba lor din templu, poate erau oameni săraci și acele turturele, miei etc erau singura lor sursă de venit. Le-a împrăștiat avutul fără a avea nici cea mai mică remușcare, milă sau părere de rău pentru cei nevoiași pentru care zicea că a venit. El și-a ales bine victimele pentru a face pe eroul, s-a legat de oamenii săraci și neputincioși; in caz contrar, dacă se lega de Sanhedrin sau de preoți risca să fie îmblânzit rapid, așa că pe kohanimi (preoții evrei de la templu) prefera să-i critice în anturajul său și nu în public. b. Totuși unul din punctele culminante este atins înainte de episodul templului, acesta își varsă mânia pe un pom (Marcu 11.13-14). Într-o zi văzând un smochin pe marginea drumului a dorit să guste din roada pomului, însă nefiind timpul smochinelor, era firesc să nu găsească nimic. Atunci Isus Christos s-a înfuriat și cu mânie, blesteamă smochinul să se usuce „pentru că nu a vrut să-i dea fructe” la comandă (mare păcat că nu existau hypermarketurile, poate găsea la Carrefour sau la real,-). Așadar este relatată distrugerea unui pom din egocentrismul unui om cu probleme care a căutat moartea unei plante din răzbunare – aceasta nu i-a făcut fructe la comandă. Analizând cele două episoade unde se manifestă personalitatea extrem de violentă a omului Isus Christos, ne putem da seama că el da semne și de necrofilie psihologică (Despre necrofilia psihologică– E.Fromm / Anatomia distructivității umane.– New York: “Cartea unei bufnițe” – An Owl Book, 1992.) Această moștenire a distrugerii le-a lăsat-o urmașilor săi și în numele acestor evenimente creștinii au omorât de-alungul timpului, oameni nevinovați pe motiv că nu le acceptă zeul, că nu vor să facă ceea ce vor ei (ex: să sărute crucea), că sunt evrei, că sunt păgâni etc. Isus Christos a incitat la ură și a încurajat violența În Luca 11.23, el afirmă că cine nu e cu el e împotriva lui, adică cine nu îl venerează pe el e împotriva lui și a celor afiliați lui, creând astfel două tabere antagonice, semănând dușmănie și ură, învrăjbind grupurile. Nu în puține rânduri a afirmat că urmașii lui fideli sunt cei ce-și fac dușmani între apropiații lor și cei ce-i trădează pe cei din jur pentru numele său (Matei 10.34-38 și 18.15-17): „fratele va da pe frate la moarte și tatăl pe fiul său, copiii se vor ridica împotriva părinților lor și îi vor pune la moarte”. Ba chiar le spune apostolilor săi că nu a venit să aducă pacea, ci sabia, iar în Luca 19.27 invită la omorârea celor ce nu l-au acceptat. Isus a adoptat în mod inteligent strategia profetică – la începuturi a vorbit moderat și accentua iubirea și iertarea, dar mai apoi câștigând popularitate a început din ce în ce mai mult să-și scoată la iveală personalitatea, dezvăluind violența de care era capabil și pe care o nutrea în interior. Cazul său se aseamănă extrem de bine cu cel al unor mari psihopați precum Charles Milles Manson și David Koresh. Isus Christos manifestă halucinații și tulburări de personalitate Matei 18.5-6 (și alte versete unde sunt descrise alte halucinații) dezvăluie un alt fapt: personajul principal al evangheliilor dă dovadă de probleme de personalitate spunând că oricine primește un copil în numele lui, de fapt îl primește pe el. Iar în versetul următor iarăși dă dovadă de violența ieștă din comun tipică personalității lui – din nou afirmă cu sadism că cine nu-l acceptă ar trebui să moară de o moarte violentă și chinuitoare (legată o piuatră de gât și aruncați în mare). Altă halucinație demnă de luat în seamă apare în Matei 24.30-31 unde Isus afirmă că el va veni cu slavă mare pe norii cerului și va comanda îngerilor lui să fie culeși credincioșii. Astfel de halucinații manifestă. în general, schizofrenii, hhalucinația schizofrenului se numește aură și aceasta este o imagine reală în mintea bolnavului. Studiile au arătat că în aceste momente de criză în creierul psihoticului sunt active părțile responsabile pentru auz, văz și alte simțuri – ca și cum totul ar fi real (părțile respective par a fi excitate de stimuli externi). Luca 4.2-13 dezvăluie episoadele unde Isus are halucinația că este ispitit de diavol în pustie pe când ținea post 40 de zile (ciudat este că Iudaismul nu are nici un asemenea post și nu cere așaceva niciodată), aici el are un dialog cu „diavolul” pe care creștinii spun cu mare bucurie că l-a învins. Orice psiholog și medic psihiatru ar recunoaște că un astfel de comportament este deviat, e pură halucinație tipică oamenilor ce manifestă schizofrenia sau psihoza manicao-depresivă. CONCLUZII Dacă Isus Christos ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranță nu ar fi fost pedepsit așa crunt, ci, cel mai probabil, ar fi fost internat într-un ospiciu – acolo unde un astfel de om ar beneficia de ajutor. Întâmplările arătate mai sus: fuga de părinți, cina de la casa fariseului, vandalizarea templului și în special stupida „crimă” împotriva unui pom, dau mărturie asupra faptului că „mântuitorul” creștinilor suferea de grave probleme psihice (sadism, schizofrenie, tulburări de personalitate și necrofilie psihologică). Aceste deviații ale psihicului său, e foarte posibil să fi prins rădăcină în copilăria acestuia: suferind pentru faptul că nu era fiul natural al lui Iosif, soțul mamei sale, născut fiind din adulter, nu era un membru demn în societatea evreiască a aclor timpuri. (Ioan 8.14 – evreii îi spun că e născut din adulter, lucru pe care nu îl neagă) Fuga față de părinții lui denotă faptul că acesta era îngrijorat de originile sale (probabil și copiii îl tachinau pe acest motiv) și ca majoritatea adolescenților care se află în cazuri similare, a dezvoltat narcisism grefat pe complexul Oedip și a căutat să-și elimine tatăl din cadrul familiei, creându-și imaginea de fiu al lui dumnezeu cu însușiri și puteri divine. (copilul Isus a vrut să aibă un tată mai special decât ceilalți, pentru a nu se mai simți complexat) Chiar și predicile sale contradictorii arată firea schimbătoare a acestuia (uneori predică iubirea apropelui, alte dăți spune că aduce sabia și ura între rude și prieteni), dovadă incontestabilă a unei maladii mintale. Iar familia sa nu era străină de boala lui și este notabilă partea din Biblie (Marcu.3.21-35) unde mama și frații săi au venit să pună custodie pe el pentru că „și-a ieșit din fire” (era în criză), ulterior Christos afirmă că ei nu sunt familia lui – lucru total nefiresc pentru un adult. Și acum o întrebare: de ce mama lui voia să-l prindă? De ce considera că și-a ieșit din fire? Oare nu la ea a venit Gabriel să-i dea vestea cea mare? Oare nu în jurul ei, la nașterea lui Isus, se perindau în hore îngerii și luminau stele, nu la ea au venit păstori și magi?...a uitat toate aceste lucruri și acum își considera fiul nebun?! NU – pentru că toate poveștile cu magi, păstori, stele și îngeri nici nu au avut loc vreodată.
Comentarii
|
|
